MAREA DRAGOSTE NU TE ÎNTREABĂ DACĂ VREI

          Marea dragoste nu este pentru oamenii slabi de înger. Ea îi atacă tocmai pe cei mai puternici dintre noi, adică exact pe cei care o pot recunoaște, modela, cuprinde și înțelege. Te îndrăgostești pentru că ești pregătit, pentru că ești vulnerabil sau pentru că ești slab și celălalt e pur și simplu mai puternic decât inima ta? Cu această întrebare, marea dragoste te-a prins în capcană, pentru că omul puternic și-o adresează întotdeauna. Imprevizibila mare dragoste nu te întreabă dacă vrei, dacă o poți duce sau nu, ori dacă e oportună în acel moment al vieții tale. Orgoliul este neputincios în fața ei, iar încăpățânarea nu este o armă eficientă.

          Cei care îmbrățișează dragostea pentru că se simt pregătiți sunt aceia care au reușit să iasă victorioși din lupta cu jumătățile de măsură. Sunt oamenii care au suferit, s-au oferit, s-au luat înapoi, au încercat din nou, au rămas dezamăgiți… și au învățat din asta. Au devenit mai puternici, mai stăpâni pe sine, iar acum cred despre ei înșiși că pot iubi controlat și astfel se pot proteja de durere.

          Cei vulnerabili sunt oamenii eternelor căutări, neînțeleșii, victimele pasiunilor intense, jinduitorii către împlinire și frumos. Pentru ei dragostea este un motor, o rezervă, refugiu și supliciu în același timp. Sunt cei deschiși spre a simți cu toată ființa, știu asta și au curajul să nu dea înapoi în fața încercării, dar pentru ei realitatea nu poate învinge visul.

          Cei care cred despre sine că sunt slabi sunt cartezienii, realiștii, oamenii de acțiune, liderii, cinicii. Ei nici nu caută dragostea, nici nu îi recunosc forța. Vor claritate în minte, limpezime în inimă, predictibilitate în relațiile cu ceilalți. Sunt cei pentru care dragostea este un rău necesar.

          Dar marea dragoste nu poate fi controlată, ea este realitate strălucitoare și nu un simplu vis frumos, vindecă orice boală și îngenunchează voința, subordonând-o inimii. Marea dragoste nu se fabrică, nu se speră și nu se planifică, ci se trăiește.

One thought on “MAREA DRAGOSTE NU TE ÎNTREABĂ DACĂ VREI

Add yours

  1. Ce este puțin dar sigur este că nu poți planifica iubirea. Poți planifica aproape orice în viața ta, da nu ASTA! Unii planifică apariția copiilor, alții cumpărarea unei case sau chiar întemeierea unei familii. Cu sau fără iubirea aferentă prezentă. Mai departe e doar detaliu, după părerea mea. Da, putem concepe oricâte categorii și tipologii în care să-i includem pe cei care iubesc, funcție de modul cum iubesc, de ceea ce caută, doresc sau acceptă de la iubire, dintr-o iubire, putem să-i fericim sau să-i compătimim, funcție de propria ierarhie de valori, dar nu ne dăm seama de ceea ce avem nevoie decât trăind! Hai să trăim frumos! Preferabil iubind, nu? 🙂

    Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

Powered by WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: