DRAGOSTEA NU SE MĂSOARĂ ÎN ANDURANȚĂ

          Dragostea nu moare în urma unei decizii conştiente. Nu e ca şi când unul dintre iubiţi s-ar hotărî dintr-o dată să devină indiferent, irascibil, dificil, neatent. E o problemă de cauză şi efect, de interacţiune a relaţiei de iubire cu mediul social în care aceasta se manifestă şi de interdependenţă a cuplului, privit ca tot unitar, cu viaţa distinctă a fiecăruia dintre cei doi parteneri.

          Oamenii se transformă, evoluează sau involuează sub presiunea întâmplărilor care îi fericesc ori îi dărâmă. Își vindecă rănile, devin mai înțelepți și mai luminoși, sau cad pradă complexelor, sentimentului de nedreptate, autocompătimirii. Personalitatea umană este dinamică, deci și modul în care cineva relaționează cu ceilalți este fluctuant. Această inconstanță este benefică în esența sa, pentru că este cheia pentru învățare, interiorizarea experiențelor și, în final, pentru adaptare.

          Mare parte din traiul alături de celălalt îl presupune acomodarea continuă la schimbările care se produc în partener și armonizarea lor nu doar cu propria persoană, dar și cu personalitatea distinctă a cuplului. Este normal să se caute la cel iubit sanctuar, odihnă și susținere, dar demnitatea obligă la grija de a nu-l transforma pe cel care ne iubește în coșul de gunoi unde se aruncă frustrările, nervii, angoasele. Sprijinul iubitului nu trebuie privit ca un medicament pentru crizele de personalitate, disponibilitatea lui în a asculta nu reprezintă un motiv de a-l bloca la infinit în bucla incapacității celui bulversat de a găsi soluții pentru propriile probleme, grija și atenția nu dau dreptul de a fi excesiv.

          Cu alte cuvinte, nimeni nu are datoria de a suporta pe nimeni. Cine crede contrariul ajunge să aibă așteptări nerealiste de la partener și devine incapabil să mai aprecieze ceea ce primește. Tot ceea ce se ia de la celălalt trebuie să aibă un echivalent în ceea ce se oferă. Propriile traume nu au voie să se extindă și să acapareze voia-bună a iubitului, farmecul de a fi împreună, bucuria de a împărtăși. Când ceea ce se manifestă este preponderent în nuanțe de negru sau gri, mai devreme sau mai târziu partenerul este tentat să aplice dușuri reci în locul înțelegerii calde și empatice, simte nevoia de a se proteja în fața pesimismului constant la care este expus, începe să asculte doar pe jumătate, să răspundă de complezență și să îi fie dor de reciprocitate, de seninătate, de veselie. Rămâne, însă, aproape, trăind din amintiri și cu speranța că trecutul va redeveni prezent.

          Dar când celălalt pierde din vedere că și iubitul are propriile sale lupte, uită să asculte la fel de mult, aduce în prim plan cu prioritate problemele sale și, mai ales, uită că nimeni, oricât de mult l-ar iubi, nu poate să câștige bătăliile pe care numai el le poate duce, ajunge să distrugă totul încet, sigur și sistematic. Din partener ajunge povară, din iubit devine pacient, din egal se transformă în dependent. Cam acesta este punctul unde dispare încrederea iubitului că are alături o persoană pe care se poate baza, apare starea de saturație și, cel mai grav, se stinge respectul.

          Să fii iubit nu înseamnă să fii un asistat sentimental, dragostea nu presupune salvarea constantă a integrității psihice a celuilalt, partenerul de viață nu trebuie să fie nici bodyguard, nici psiholog. Relația de iubire este originea frumosului și a speranței care conferă puterea de a confrunta demonii interiori. Ea trebuie apărată cu demnitate, asumare și curaj, pentru că este  locul unde, de asemenea, ne întoarcem ca să ne vindecăm rănile căpătate în luptă, după ce am ieșit victorioși.

One thought on “DRAGOSTEA NU SE MĂSOARĂ ÎN ANDURANȚĂ

Add yours

  1. Din păcate, unii sunt pacienți pe viață. Și așa au fost de la începutul relației, doar că “psihologul” din partener a fost în vacanță la acel moment. Ori a fost prea orbit de aparentele calități ce l-au făcut să se implice în relație și a sesizat pericolul prea târziu. Ori, mai rău, a minimizat starea celuilalt și s-a păcălit singur că nu e mare lucru și va fi capabil să vindece pacientul cu răbdare, uitând sau ingnorând proverbul cu lupul și părul. Asemenea pacienți nu apar peste noapte și nici nu sunt produsul noii relații, ci așa intră în ea de la început. Asemenea pacienți ajung să domine relația și s-o sufoce, oricâte eforturi ar face psihologul. Iubirea nu e panaceu universal…

    Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

Powered by WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: