MISTERUL DIN FEMEIE

          Care e primul lucru pe care i l-ai spune despre tine iubitului tău, dacă ţi-ar cere să îi descrii portretul intimităţii tale? Asta m-a întrebat odată cineva fără nume, fără contur, fără vârstă… Iar eu am răspuns: Aş începe cu… „mărturisesc că sunt femeie”. Şi ce răspuns ai aştepta de la el? a fost continuarea ciudatului interogatoriu. „Nu fără mine”, am îndrăznit eu să admit că mi-ar plăcea să îl aud cum are curajul să îmi zică. De ce? veni şi următoarea întrebare. Am zâmbit şi atât… pentru că ne putem înţelege pe noi însene după ce ne îndrăgostim… doar prin celălalt.

          Dar pentru asta trebuie să re-învăţăm asumarea… de a tinde către infinitul din celălalt pentru o noapte, o oră … doar pentru o viaţă, ca să ne împlinim destinul de a iubi, de a înţelege ce înseamnă patimă, frumos, unire, contopire.

          Viața… uneori palidă, alteori translucidă de-a dreptul… de multe ori neagră ca noaptea. Și din când în când, câte un fulger orbitor de lumină. Te îndrăgostești…

          Te poți ascunde… sau poți să pornești spre lumină. Uneori, însă, nu e o chestiune de opțiune. Uneori alegerea e făcută, parcă, aprioric, de o forță mai înaltă. Atunci apare întrebarea: chiar există liberul arbitru? Sau regula este, de fapt, căutarea androginismului, însă nouă ne e teamă să ne asumăm lupta? Dar dacă o refuzăm cu totul? Dacă o refuzăm, atunci suntem pierduți…

          Uneori, din teama de eșec și de suferință, îți spui ”mă doresc înapoi mie, în concretul cupid şi corect al educaţiei vizibilului şi tangibilului din mine”. De parcă eternitatea ar fi formată din tangibil! Atunci, unde rezidă cupiditatea? Critica raţiunii… pură, cum spunea un vestit Cineva, sau poate purificată prin nesfârşitele instalaţii ale necunoscutului din noi.

            Şi apoi, după ce tot ceea ce a fost criticat odată devine de o perfecţiune la fel de cupidă, după ce faci tot ceea ce este corect și ceea ce se așteaptă de la tine, dar rămâi singură și rece pe interior, nu e, oare, corectitudinea cea mai mare banalitate cu care rămâne să te confrunți? Și viața devine searbădă…

          Ce e corect? Ce e etern? E corect ca vântul să bată. Protestează cineva în fața acestui adevăr? Ce credeți, domnule, doamnă?

            Dar aceeaşi zbatere de vânt, conformă acum realităţii concretului, devine, în timp, revelatoare… pentru că… hm… cum, nu vedeţi, domnule, doamnă? Pentru că mângâie firele de praf care, odată astfel tandru atinse, pleacă într-o călătorie idilică pe aripile încă virgine ale unei buburuze androgine. Urmează o împerechere aproape mistică între zbaterea vântului prizonier, încă, între firele de praf şi zbaterea de aripi ce mângâie în contrasens… însuși sensul lor…

            Căci sensul lor e să se depună, să fie culese de o nouă zbatere, de pulsul unui bob de polen umezit de un fir de ploaie, în scurgerea sa masculină şi procreativă, hrănitoare şi generatoare de viaţă. Zâmbiţi, domnule, doamnă?

            Zâmbiţi, atotcunoscătorule domn! Şi, totuşi, de ce zâmbiţi, domnule? Păi, cum să nu, îmi veţi spune, că doar cunosc foarte bine cum stă treaba cu … hm … viaţa… Şi doamna? întreb… Doamna încă urmăreşte buburuza…

One thought on “MISTERUL DIN FEMEIE

Add yours

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s

Powered by WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: