STOP TOXIC! RUPEREA LANȚURILOR

          Relația toxică este cea în care tot ce este frumos se diluează în nemulțumirile nesfârșite ale celuilalt, veselia îți este condiționată de stările sale de spirit schimbătoare, energia ți se disipează în încercările (în general nereușite) de a evita discuțiile în contradictoriu, pacea interioară îți este anihilată de spectrul constant al scandalurilor pe care nu le poți preveni, pentru că se nasc ca focurile de paie, din orice scânteie închipuită.

          Te târăști prin viața alături de partener ca printr-o pastă vâscoasă, astfel că orice mișcare este nenaturală și presupune un efort constant, te lași pe tine deoparte ca să îți conservi energia de care ai nevoie ca să îi ții piept celuilalt, renunți la micile tale bucurii și plăceri, în încercarea de a deveni invizibil, ca să nu provoci. Ajungi să nu mai știi cine ești și, cel mai grav, nici măcar nu mai contează cum ai ajuns acolo și când s-a transformat normalitatea în ceva bolnăvicios. Iei orice atitudine negativă la care ești supus ca pe ceva firesc, care nu te mai surprinde, devii sceptic în momentele bune, fiindu-ți teamă să te comporți firesc, ca să nu devieze iarăși totul și ajungi să uiți că au fost odată și momente bune, care s-au pierdut între timp în noianul de amintiri care dor.

          Tocmai din cauză că astfel ți-au fost secătuite toate resursele, nu mai curaj să pornești procesul de dezintoxicare și îți lipsește încrederea în tine că vei reuși. Atunci începi să cauți scuzele: „copii trebuie să crească cu amândoi părinții”, „sunt prea bătrân/-ă ca să o iau de la capăt”, „situația financiară mă blochează”, „e doar o persoană dificilă, dar mă ajută la nevoie”, „a trecut prin traume, trebuie să îl/o înțeleg”.

          Iată reversul medaliei: cei care depind de noi și față de viața cărora avem o responsabilitate sunt atacați de aceeași toxicitate ca și noi și devin victime colaterale atunci când noi suntem incapabili să le oferim tot ceea ce ar putea primi, dar nu le dăruim pentru că suntem prea obosiți sau agasați. Între o bătrânețe liniștită și una eșuată se așterne restul vieții care ne-a mai rămas, pe care putem alege să o trăim chinuindu-ne sau opunându-ne chinului. Efectul secundar al unei relații toxice este acela că ne consumă puterea și resursele, ne transformă din luptători în victime și ne anihilează simțul de a ne cântări cu măsura potrivită propriile calități, anulându-ne curajul de a îmbrățișa schimbarea și capacitatea de inițiativă, așa că banii pot fi sau nu, dar garantat vor lipsi dacă vom fi prea blazați ca să încercăm să îi facem. Înainte de a fi doi, erai doar tu și reușeai să faci față la toate, numai că între timp ai fost izolat în cușca în care te-a închis celălalt și ai uitat că a fost o vreme în care prietenii și familia îți erau sprijin suficient și… eficient. Este o mare diferență între a-i înțelege celuilalt derapajele temporare cauzate de traume ori eșecuri și a te aștepta la un rezultat diferit, mai bun, atunci când aplici la o situație similară ceva ce nu a funcționat niciodată în trecut.

          E nefiresc să te dizolvi în personalitatea celuilalt, să renunți la reciprocitatea firească în orice relație și să îți jertfești visurile și dorințele pentru ceva ce nu îți va aduce niciodată împlinirea. Așa ceva nu mai e dragoste, nu mai e nici măcar parteneriat sau simțul asumat al datoriei, ori a alegerii făcute. Ruperea lanțurilor e cumplit de grea și presupune o doză enormă de curaj, de suprasaturație ori uneori, din nefericire, un episod excesiv de traumatizant, peste care nu se mai poate trece.

          Dar dacă părăsirea unei astfel de relații ar putea părea, la prima vedere, că ți-ai arunca viața în aer și te-ai transpune în haos, adevărul este, spun cei care au reușit, că marele premiu pentru cei care o fac este pacea. Iar unde există pace, nimic nu mai este haotic și revine și curajul de a căuta un nou început.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

Powered by WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: