PUTEM TRĂI MAI MULTE MARI IUBIRI ÎN VIAȚĂ?

          Dacă este ceva ce nu se epuizează niciodată, aceea este dragostea și capacitatea noastră de a o simți. Uneori, exact atunci când crezi că nu vei mai putea iubi, ți se demonstrează contrariul. Nimic frumos și intens nu se termină fără să lase urme adânci, regrete ale finalului  și senzația că orice continuare va fi doar o pastișă a ceea ce ai avut deja.

          Unii zic că prima iubire nu se uită niciodată. Adevărul este că nici o dragoste adevărată nu se uită. Toate lasă câte ceva în noi, un ceva pe care nu îl mai pierdem niciodată. Fiecare nouă dragoste este diferită și, totuși, de fiecare dată avem un ciudat sentiment de „acasă”, de recunoaștere a trăirilor.  Firesc și deconcertant totodată. Firesc pentru că tot noi și nu alții suntem cei care iubim, iar fiecare iubește… personalizat. Deconcertant întrucât cu fiecare dragoste care pune stăpânire pe noi descoperim noi părți din noi care se exultă, alte valențe ale sentimentelor știute, nuanțe care până atunci ne erau necunoscute.

          De multe ori am auzit oameni spunând, după ce au încheiat câte o relație, „de data asta chiar am crezut că mi-am găsit marea dragoste” și rămân dezamăgiți că iarăși nu a fost să fie. Paradoxal, nu își dau seama că exact așa este, că fiecare iubire reală pe care o avem este… o nouă mare dragoste.

          Prima și cea mai debusolantă este iubirea de tinerețe, adolescentină, al cărei farmec este dat de aceea că e întâia oară când descoperim sentimentul și învățăm să îl gestionăm, să ne înțelegem pe noi când suntem așa. E magia dezvăluirii senzaționalului, a primelor trăiri erotice, a corpului care o ia razna, a curiozității care experimentează. Niciodată nu vom mai putea iubi așa, bălăcindu-ne în sentiment, cu garda jos, nepregătiți pentru necunoscut dar îmbrățișând noutatea cu fiecare vibrație interioară. Este și iubirea primei dureri, o durere care nu se compară cu nimic altceva, a primei dezamăgiri care dă naștere primei nevoi de reconsiderare interioară a ceea ce suntem și dorim să fim. Este iubirea care ne învață autoapărarea sentimentală și din care extragem primele învățăminte. Ea ne modelează pentru viitor. Rămâne marea iubire pentru că este cea mai explozivă și mai neînfrânată.

          Urmează iubirea de maturitate relativă, când personalitatea noastră s-a așezat și știm, pe cât de bine am reușit sau nu să ne cunoaștem pe noi înșine, ce fel de persoană ne-am dori alături și ce greșeli să nu mai facem. Iar dacă prima iubire pur și simplu s-a întâmplat, iubirea de maturitate relativă este iubirea primului filtru, a alegerii conștiente a partenerului potrivit. Dacă dragostea adolescentină a fost epoca descoperirii, de data aceasta intrăm în era experimentării, erotic și senzorial. Descoperim filozofia iubirii, misticismul declarațiilor de dragoste, greutatea asumării promisiunilor și faptul că o relație este mai multe decât toate acestea la un loc: e sprijin reciproc, e toleranță, e înfrânarea egoismului. Rămâne marea iubire pentru că desăvârșește în noi personalitatea emotivă.

          Iubirea de maturitate completă e dragostea pentru copii și familie, pentru drumul vieții parcurs în comun, pentru trăinicie și continuitate. Este iubirea care dă măsura forței noastre interioare, atunci când totul despre noi ne este cunoscut și suntem stabili. Este dragostea rezistenței la greutăți, a compromisului reușit, a măsurii regăsite, a erotismului împlinit, a bucuriilor simple dar fermecătoare. Rămâne marea iubire pentru că este dragostea marilor realizări.

          Cei mai mulți se opresc aici. Pentru cei care eșuează, însă, aceasta pare a fi ultima dragoste, unică prin aceea că a adus cu ea toate experiențele și nimic nu mai poate fi nou. Confuzia dintre nou și intens este atât de puternică, încât uită că mai există și dragostea maturității avansate. Aceasta nu ține de vârsta biologică, ci de vârsta sufletească. Este iubirea speranței renăscute, a greșelilor reparate, a deziluziilor învinse, a rănilor vindecate. Rămâne marea iubire pentru că este dragostea abilităților depline.

          Fiecare nouă iubire schimbă ceva în noi, definitiv. Partenerul pe care l-am iubit cu dragostea adolescentină n-ar mai fi potrivit pentru iubirea de maturitate relativă sau avansată, dar asta nu îl anulează, nu îl umbrește și nu ne face să îl uităm. Devenim alții după fiecare despărțire, iar acest altcineva este, în realitate, cel care se îndrăgostește din nou, deși trăim o singură viață, până la urmă.

One thought on “PUTEM TRĂI MAI MULTE MARI IUBIRI ÎN VIAȚĂ?

Add yours

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s

Powered by WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: