NU ZI „TE IUBESC” DIN REFLEX, CĂ NU ARE GREUTATE

          Îți aduci aminte cât de greu i-ai zis prima dată „te iubesc”? Cât erai de emoționat și cum ai așteptat reacția cu inima bătând să-ți spargă pieptul? Ți-ai pus sufletul în doar două cuvinte, ai adunat în ele toată tandrețea și pasiunea din tine și ea s-a înfiorat toată și ți-a oferit un zâmbet mai frumos decât tot ceea ce văzusei la ea până atunci.

          Dar tu, femeie, îți aduci aminte când i-ai șoptit (sau ai strigat exuberantă) același „te iubesc”, încărcat cu toată fierberea pe care el o stârnise în tine, cu toată chemarea spre a fi doar unul, care mocnise atâta timp ascuns? Mai știi cum te-a privit, cu ochii strălucind de o sublimă posesivitate, și cât de mândră ai fost de asta?

          De ce l-ați lăsat pe „te iubesc” să se demonetizeze între voi? De ce atunci când el îți spune la telefon „bine, ne auzim mai târziu”, tu îi spui „te iubesc”, dar sec și în loc de „la revedere”? De ce atunci când ea te agasează și nici nu mai auzi ce spune, îi zici „te iubesc”, însă doar ca să închizi discuția într-un mod care speri că nu îți va atrage supărarea ei?

          S-au inventat nenumărate cuvinte prin care oamenii își pot exprima gândurile comune. Dacă îl folosești mereu pe „te iubesc”, cu ce altceva vei înlocui cuvintele care îți exprimă iubirea? Te miră, prin urmare, că atunci când i le șoptești în intimitate nu îi mai provoci reacția de odinioară? sau că tu însuți, când le auzi, le crezi din ce în ce mai puțin?

          „Te iubesc” nu este nici salut, nici semn de punctuație, nu îl înlocuiește pe „iartă-mă”, nu este nici emoticonul care subliniază o idee. „Te iubesc” este suma a tot ce aveți și ați creat voi mai intens, mai gingaș și mai adevărat, e marca apartenenței la celălalt, a oferirii absolutului, e promisiunea deplină și sinteza pasiunii.

          E tot ce poți să spui mai frumos atunci când sufletul îți explodează de iubire și nu știi cum să pui asta în cuvinte ca să exprimi intensitatea. Folosindu-l pe „te iubesc” cu ușurință, condamni dragostea din tine la tăcere…

One thought on “NU ZI „TE IUBESC” DIN REFLEX, CĂ NU ARE GREUTATE

Add yours

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s

Powered by WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: