NU TE-AI SĂTURAT SĂ FII PREA LADY PENTRU „SUBSPECIA MERLANICUS”? puțin umor negru :)

          Bărbații se impart în mai multe subspecii, dintre care unele foarte dragi femeilor. Din nefericire, între ele se numără și subspecia „merlanicus”, care se definește ca fiind acea categorie de bărbat parazitară pentru specia lărgită, care împrumută caracteristici de la aceasta din urmă și le virusează în vederea alimentării propriului cult al autosuficienței. Între trăsăturile acestei subspecii putem enumera următoarele: ignoranța (stare de beatitudine în care subiectul nici măcar nu își dă seama cât este de „merlan”), lipsa măsurii (dispoziție continuă spre etalarea cât mai vocală și mai evidentă a propriei inculturi), fudulia (pentru că cine nu-i fudul… nu-i destul), grobianismul (lipsa totală a valorilor morale de bază, implementate în primii șapte ani de viață).

          Subspecia „merlanicus” confundă noțiunea de „homo erectus” cu faptul că în codul genetic al bărbatului scrie că trebuie să facă avansuri tuturor femeilor, fără să accepte că perechea feminină a lui „merlanicus” este „tzatzeks”, în vederea încrucișării gametare pentru obținerea progeniturilor hibride „muuu”. Prin urmare, „merlanicus” provoacă genetica și abordează o Lady.

          Și cum viața lui „merlanicus” nu poate fi un șir neîntrerupt de noroace, are ghinionul de a face cunoștință cu o femeie inteligentă, rasată, educată. Aici intervine ignoranța lui, adică acel moment desprins dintr-un film cu, pentru și despre proști în care el nu realizează cât de inadaptat este, iar ea încearcă să nu se coboare prea mult la nivelul lui pentru a-i demonstra asta (de explicații nu poate fi vorba, și-a dat seama repede, din cauză că vocabularul limitat al „merlanicusului” nu îi permite, iar ironia, pe care a încercat-o tot fără succes, este apanajul oamenilor inteligenți).

          În vederea fixării noțiunilor de mai sus, vă propun o analiză pe text (și dezvăluirea fără perdea a reacțiilor interioare ale femeii)…

          Etapa 1 – abordarea: „cu ce te ocupi?”. „medic”, răspunde ea (înlocuiți aici cu orice meserie care presupune mulți ani de carte). El, mândru (cum altfel?): „și nu vrei să-mi verifici și mie niște dureri?” Ea nu se complică într-atât încât să-i răspundă, dar gândește: „stai liniștit, prostia nu doare și n-a omorât pe nimeni! ești clinic sănătos! din păcate, nu ești un candidat la extincție!”.

          Etapa 2 – continuarea: la replicile ei monosilabice, formate din maxim trei, patru cuvinte, dar care chiar și așa exced abilităților de conversație ale lui „merlanicus”, acesta o ia personal și demonstrează trăsătura fuduliei: „ce mă iei, pepușe, cu cuvinte de dicționar?!”. Mintea ei reacționează mai repede decât e capabil el să urle (pentru că depune prea mult efort gesticulând): „ce mă iei” – „FEREASCĂ SFINȚII!!!”; „pepușe” – „din asta ești tu în zilele bune, că bărbat sigur nu ești!”; „cu cuvinte” – „cu cu… la pupeze, agramatule!”; „de dicționar” – „ciudat ce coșmaruri au unii… în fine… alții sunt arahnofobi”.

          Etapa 3 – o nouă demonstrație: grobianismul. „Ești atât de fierbinte, încât mi-ai aburit hormonii!” De data asta, ea nu mai rezistă și spune tăios: „Trece cu Covinan.” Urmează câteva ha…hm… foială… o jumătate de eructație, după care: „s-o crezi tu, gagico, că mă-mbăt eu din cauza ta!”… și gândurile ei, încercând să se abțină să nu râdă în hohote: „nu e țuică, e un medicament care amână intrarea în călduri la câini și la pisici…”.

          Etapa 4 – finalul sau studiu de caz pentru lipsa măsurii: „Auzi, nu vrei să te duc acasă? Poate ai uitat unde stai!” Ea răspunde „De ce nu? Când afli, spune-mi și mie! Până atunci eu mă duc să caut spre dreapta, iar tu spre stânga, ok?”, după care pleacă cât poate de repede, convinsă că a descoperit o nouă trăsătură a subspeciei „merlanicus”: memoria scurtă (adică abilitatea neverosimilă de a uita toate refuzurile anterioare, explicite și implicite).

          Concluzia lui „merlanicus”: „o face pe-a deșteapta, încrezuta!”.

          Felicitări, dear Lady, ai realizat cu inteligența ta un lucru măreț: l-ai făcut să își dea seama că el este victimă și femeile sunt încrezute și cu gura mare! Uite cum se nasc miturile!

          Din spirit de fair-play, promit o continuare pentru subspecia „tzatzeks”.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s

Powered by WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: