VREAU SĂ IERT CĂ M-A PĂRĂSIT, PENTRU CĂ MERIT PACE

          Să ierți pe cel care te-a părăsit poate fi uneori foarte dificil. Dar chiar mai greu de atât este atunci când te vezi nevoit să recunoști că singura persoană pe care trebuie să o ierți pentru suferința și singurătatea ta… ești tu.

          E acel moment când simți că abia mai poți duce suferința plecării celui pe care încă îl iubești și, de parcă asta nu ar fi destul de greu de suportat, realizezi că tu ești cel care l-a îndepărtat, care nu a știut să se oprească la timp, să asculte, să preseze mai puțin, să nu mai fie certăreț, să nu mai creeze false probleme, să pretindă egoist, să ofere prea puțin și să ia cu forța când ceea ce primea nu i se părea suficient, să îl împingă pe celălalt la limită doar ca să verifice dacă dragostea lui va pocni, să strice momentele frumoase cu hachițe urâcioase, să se alinte stupid, să nu îi pese decât de propriile nevoi, nu și ale iubitului.

          E acea clipă de neverosimilă luciditate în care îți dai seama de câte ori te-ai ambalat prostește, dintr-un orgoliu stupid, cât de des ai căutat ceva de reproșat doar ca să defulezi frustrări de peste zi, pe care celălalt nu le provocase prin nimic, cât de obositor ai fost cerând asigurări și reasigurări continue ale faptului că nu avea să te părăsească, în timp ce tu, de partea cealaltă, amenințai cu despărțirea de fiecare dată când nu îți convenea ceva, doar pentru a mai stoarce o declarație de dragoste și o împăcare fierbinte.

          Abia acum îți dai seama că, în mândria și egoismul tău, supradimensionasei greșelile iubitului și îl sancționasei prea dur, iar propriile tale gafe și erori ți se păruseră mereu mai mult decât justificate și te lăsasei să aluneci pe această pantă distructivă chiar și atunci când îți dădusei seama că exagerai. Îl ierți instantaneu pentru tot și, totuși, durerea din sufletul tău nu dispare, ba chiar crește, devine insuportabilă, vrei să zgârii cu unghiile și să sfâșii cu dinții, să urli și să lovești. Se spune că iertarea aduce cu sine vindecarea durerii. Atunci, dacă tu l-ai iertat, de ce te doare mai tare?

          Pentru că nu mai ai pe cine da vina decât pe tine. Nu soarta a fost crudă, n u celălalt a fost nedrept și crud cu tine, ci tu te-ai sabotat singur. Acum l-ai fi putut avea lângă tine, dacă nu ai fi greșit atât de mult și ireparabil. Victima nu suferă și nu plânge după agresor, nu îl vrea înapoi și nu continuă să îl iubească. Cel fără de vină percepe despărțirea ca pe o eliberare. Adică exact așa cum observi că o percepe cel care te-a părăsit pe tine. El este împăcat cu lipsa ta și cu singurătatea lui, se bucură de viață și merge încrezător pe drumul său. Tu, în schimb, cel vinovat, rămâi blocat în trecut și nu poți depăși momentul, nu te poți vindeca.

          Nu te poți răzbuna pe tine însuți, pentru că te iubești și vrei să fii fericit, dar începi să înțelegi (deși gândul ți se pare în continuare abominabil) de ce unii se sinucid din dragoste. Dacă tu nu știi cum să faci să te ierți, cu siguranță că și alții au trecut prin asta. Durerea crește când îți dai seama că vei ajunge să te bălăcești în ea până vei găsi o cale. Probabil, un timp îndelungat. Te cuprinde deznădejdea, gândindu-te că nu îți mai poți oferi nici o scuză, nici o cale de scăpare din fața judecătorului tău interior: propria conștiință.

          Treci prin viață ca un zombie și, într-adevăr, totul se produce cu o lentoare de nedescris. Înveți, totuși, să trăiești fără celălalt, așa cum un invalid învață să meargă. Te obișnuiești cu ideea de a nu-l mai vedea niciodată, de a nu-i mai auzi glasul, la fel cum o plantă tropicală s-ar acomoda la condiții de secetă. Durerea trece, începi să speri că o vei putea lua de la capăt cu altcineva, apoi chiar ajungi suficient de departe încât să îți și dorești asta, dar îți spui că pe cel care te-a părăsit vei continua să îl iubești toată viața.

          Trece mult timp până când înțelegi că de fapt nu îl mai iubești de mult, cam din perioada în care ai învățat să trăiești fără el, dar ai rămas cu această impresie pentru că ceea ce ai iubit tu a fost dorința inconștientă (dar mereu prezentă în tine) la o a doua șansă. Acum, când în sfârșit ai acceptat că asta nu se va întâmpla, ești capabil să te ierți… și te miră cum de nu ai descoperit secretul mai repede. Ideea n u este să dai timpul înapoi, ci înainte, și să nu mai repeți cu altcineva greșelile din trecutul care te-a durut atât.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s

Powered by WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: