CERE-I SĂ SE CĂSĂTOREASCĂ DOAR CU TINE, NU ȘI CU SOCRII

          Nu ar trebui să fie adevărat că atunci când ne căsătorim cu cineva, ne căsătorim implicit și cu familia acelei persoane. Această concepție este doar o justificare pentru cei prea slabi ca să își apere noua familie de intruziunile din afară și pentru cei prea temători ca să își impună statutul de partener de viață, care trece înaintea oricăror alte parteneriate, vechi sau viitoare. Se face mult prea des confuzie între a asculta un sfat și a ceda la presiuni, respectiv între respectul implicit pentru rudele celuilalt și lipsa de reciprocitate pe care o suportă de multe ori soțul/soția, cu motivări dintre cele mai stupide (tinerețea, ajutorul material dat cuplului la pornirea în viață etc.).

          Așadar, dragi bărbați, când îi cereți unei femei să se mărite cu voi, nu îi pretindeți să se mărite și cu socrii! În casa ta tu ești regele! Ce te mai legitimează să aștepți respect de la soția ta, dacă atunci când tatăl tău îți spune ce să faci în propria ta casă, tu îl asculți pe el și o obligi și pe ea să se supună? Ai rămas un băiețel ascultător sau te-ai transformat în bărbat? În casa ta, tu ești cel care stă în capul mesei, atât fizic cât și metaforic. Femeii tale îi poți cere doar tu, însă nu este normal să lași pe alții să îi impună, acolo unde nici măcar tu n-ai face-o, dacă ar fi să alegi tu însuți.

          În familia voastră, femeia pe care ți-ai ales-o este regina. Ea nu asigură doar un interimat, în lipsa mamei tale. Și ce dacă nu gătește bine sau… deloc? Și ce dacă nu îți calcă cămășile cu mâna ei, ci le duce la curățătorie? Dacă le-ar face pe toate astea, ar trece mai frumos nopțile cu ea? Și ce dacă îți cheltuie banii pe haine și parfumuri? Cine va avea o femeie elegantă, capabilă să te aducă la paroxism? Tu, bărbate!

          Ideea e simplă: dacă nu le impui să îți respecte femeia, înseamnă că nu ți-o respecți nici tu. Și, mai grav, nu îți respecți propria casă și propria bărbăție. De asemenea, arată-le că regula „respectul se câștigă, nu se datorează” li se aplică și lor. Soția ta nu datorează nimic părinților tăi. Nici mamei tale că te-a născut, nici tatălui tău că te-a crescut. Respectul e o stradă cu dublu sens. Dacă nu o respectă pe cea pe care ai ales-o tu înseamnă că nu îți respectă devenirea ta ca om, adică exact ceea ce au încercat să obțină crescându-te.

          Iar voi, dragi femei, când acceptați să vă căsătoriți cu ei, nu îi căsătoriți automat și cu mama și tatăl vostru! L-ai ales pe el pentru că te face să tremuri de plăcere și să rupi cearșafurile între degete. Când tatăl tău mormăie la el, face grimase dezaprobatoare, îl ia de sus și îl acuză (implicit sau explicit) că nu știe să ducă o casă și n-ar fi gospodar, adu-ți aminte cât de gospodărește e capabil soțul tău să facă dragoste cu tine și… pune piciorul în prag. Vă veți gospodări voi cumva! Să pui becuri și să schimbi o priză se învață. Dar să faci o femeie să zboare e ceva mai greu, nu-i așa? Nu-l lăsa pe tatăl tău să-i evalueze soțului tău bărbăția.  Această evaluare doar tu o poți face complet și corect.

          Adu-i aminte mamei tale că bărbatul tău nu trebuie să semene cu al ei, că ceea ce a funcționat în căsnicia ei e posibil să nu fie rețeta succesului într-a ta. Soțul tău nu are nevoie ca soacra lui să îi facă cursul scurt despre cum ar trebui să se poarte cu tine.  A dovedit din plin că știe cum să facă asta din moment ce te-a adus la altar. Rolul soțului tău nu este de a demonstra calitățile bărbatului ideal pentru nimeni, este suficient să fie cel mai bun pentru o singură femeie: tu.

          Și pentru tine, ideea e la fel de simplă: ori te oferi bărbatului tău, ori nu. Dacă ți-a plăcut suficient cât să îți legi destinul de al lui, acordă-i șansa de a fi ceea ce îți dorești tu, nu alții. Nu îi cere să îi mulțumească pe toți, ci doar pe tine, iar dacă reușește, arat-o inclusiv în relația cu părinții tăi.

          Iar mai departe… casă de piatră!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

Powered by WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: