SĂ NU DEVII CEL CARE TE-A RĂNIT

By Alexandra Huidu

          Se spune că o relație nu se strică niciodată din vina unuia singur, dar cred că sunteți de acord cu mine când zic că proporția vinovăției diferă și că unul poate fi mai vinovat decât celălalt. Atunci când balanța se înclină net înspre unul dintre ei apare injustețea, toxicitatea, abuzul emoțional. În astfel de cazuri rănile sufletești nu provoacă doar durere, ci și mecanisme de autoapărare.

          Când speranța în mai bine nu a murit și cel care suferă nu este încă pregătit să renunțe, primul lucru pe care îl face este să își spună că durerea este suportabilă și mai poate îndura. Nu e nedrept ceea ce i se întâmplă, se convinge singur, pentru că oricine este supus greșelii. Și întrucât asta este adevărat (cu toții greșim, nimeni nu este perfect), e foarte ușor să găsească scuze celuilalt pornind de la propriul comportament: „și eu am greșit”.

          Această iertare prin autoînvinovățire are avantajul unei magnifice anduranțe, dar creează premisele bulversării scării valorilor. Cu cât celălalt te rănește mai intens, cu atât gesturile și atitudinile mai puțin grave trec în plan secund, capătă caracter de obișnuință (pentru că psihicul trebuie să se adapteze la cele de o urâțenie nouă și sporită), apoi intră în normalitate. Iar ceea ce a fost înainte impus cu forța dobândește influența exemplului și ajunge comportament acceptat. Și, din nefericire, comportament folosit… inclusiv de cel rănit.

          Un alt mecanism de autoapărare este empatia prost canalizată. Îți spui că poate, dacă reușești să intri în mintea celuilalt și să ajungi să îi înțelegi sursa egoismului, a răutății și a nepăsării, vei reuși să lupți cu ele din interior. Aceasta este o formă a credinței că oamenii sunt buni și nimic din ceea ce fac nu este neprovocat. Concedarea în fața voinței celuilalt și compromisul vor duce întotdeauna la acalmie și o comunicare mai facilă, ceea ce va crea falsa impresie că cel care greșește a avut, măcar parțial, dreptate.

          Dar acalmia este doar temporară, pentru că dacă sursa neputințelor partenerului nu ești tu, ci trecutul lui, capitolele neînchise din viața lui de înainte de tine, te va răni în continuare până când se va decide să confrunte acele părți ale existenței sale pe care tu oricât ai încerca, nu le poți atinge. Nu vei reuși decât să achiesezi, prin concedare și compromis, la comportamente care nu îți sunt proprii și pe care în mod normal nu le-ai fi acceptat, dar pe care ți le vei însuși și le vei manifesta, dintr-o dragoste care s-a pierdut într-un trecut care nu este al tău.

          Dar poate că cel mai periculos mecanism este dorința de a-l schimba pe celălalt (nu de a-l sprijini să se schimbe, atunci când inițiativa îi aparține, ci de a-i cere o schimbare care poate că i-ar fi benefică, dar pe care liberul său arbitru încă nu a acceptat-o). Pericolul provine din aceea că este foarte ușor să aluneci de la teorie (îndemnuri, semnale de alarmă, discuții, explicații) la nereușită, apoi la încăpățânare și într-un final la practică („hai să îți fac și eu ție la fel, ca să vezi cum este, poate înțelegi!”). Nu e o formă de răzbunare, ci o modalitate de a-i forța celuilalt empatia. Dar când răspunzi răului cu rău… nu are cum să rezulte ceva bun.

          Când toate aceste mecanisme se combină, nu te ajuți nici pe tine, nici pe partener și nici relația. Se va ajunge la finalul inevitabil, distructiv a toți și a toate. La rândul tău te vei fi schimbat încet, zi după zi, imperceptibil pentru tine dar evident pentru cei din jur, și există pericolul major să ajungi să fii ca cel care te-a rănit, pentru simplul motiv că nu ai înțeles că o schimbare nu poate fi provocată doar de unul dintre iubiți, că fără voința reciprocă a celuilalt eșecul este iminent.

          Aceasta nu este o pledoarie pentru renunțare, ci un îndemn către o relație sănătoasă! E nevoie ca fiecare să lupte cu sine pentru a fi mai bun, ca să nu își pună partenerul în situația de a debloca înșelătoarele mecanisme de mai sus.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

Powered by WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: