ȘI GOLANII POT IUBI

By Alexandra Huidu

Mărturisirile unui golan care a descoperit iubirea:

          Am avut o viață plină de aventuri. Am făcut multe prostii, de care nu sunt tocmai mândru atunci când te privesc pe tine, deși la acel moment credeam că sunt cel mai tare și mai șmecher din lume. Îmi trec prin amintire femei fără chip, fără forme concrete, cu care m-am împăunat, pe care le-am folosit ca să mă laud cu ele și atât, din nopțile mele îngrozitoare, de tenebre, cu stafii și demoni, cu beții și orgii, le strâng pe toate laolaltă și văd cât de puțin spațiu ocupă în mine, deși până acum m-am se crezut umplut.

        Tu m-ai făcut ca, în golul rămas, eu cel nou să mă lepăd de mine cel vechi, ca șarpele de piele. Am trăit de parcă n-aș fi fost, cu aripile frânte de la început, alergând după bani, respectul „fraților”, faima pumnului tare, imaginea de „băiat” dur. Am refuzat să îmi asum responsabilități, cel mai mare coșmar al meu era să depindă cineva de mine, mă credeam tare și puternic, până când m-ai făcut să descopăr că adevărata putere stă în a reuși să-i faci fericiți pe cei care te iubesc. Nu permiteam nimănui să „se ia de mama”, adică de familia mea, dar habar nu aveam ce înseamnă să ții o familie unită, să protejezi pe altcineva decât pe propria persoană.

        Știi de ce mi-e teamă mie? Mi-e teamă că într-o zi ai să te trezești și ai să-ți dai seama că așa eram și eu odată, cum sunt toate aceste femei care atunci îmi erau de ajuns, pentru că și eu eram la fel ca ele! Și atunci ai să te întrebi ce cauți tu lângă mine, de ce te-ai legat de cineva care nu te merită! Mi-e teamă că, fiind așa toată viața, n-am să te pot înțelege pe tine! Și mi-e teamă că am să te pierd, și n-am să mai știu care e direcția, unde e drumul meu! Mi-e teamă că n-am să știu să te iubesc, și să te apăr de mine, în momentele în care devin rău, superficial, simplist, ușuratic, neserios, impulsiv! Mi-e teamă că ai să obosești să mai fii conștiința mea și n-ai să mă mai vrei așa cum pot fi! Mi-e teamă să nu ajungi la un moment dat să spui că atât timp ai iubit doar o iluzie! Mi-e teamă că n-am să știu să deschid ochii, când se va întâmpla asta, să văd că se întâmplă, ca să te opresc să pleci!

        Nu te vreau altfel decât ești. Pentru că dacă tu ai fi perfectă, ar trebui să fiu și eu perfect. Și nu sunt. Dar tu ești perfectă pentru mine. Aduci cu tine tot ceea ce-mi lipsește mie. Ce n-am avut niciodată… sau am pierdut pe drum. Uneori când te țin în brațe îmi vine să te întreb: „tu știi ce golan e acum lângă tine, ești conștientă de asta?”. Dar tac, pentru că alături de tine nu mai sunt golan, așa că te-aș minți. Alături de tine simt și nu mi-e teamă de asta, sunt sensibil și nu-mi e rușine, mi-e frică să nu te pierd și nu am o problemă să o recunosc, las garda jos și îmi place, învăț să devin duios și mai vreau. Lângă tine nu mai sunt un dur, pentru că nu am nevoie să fiu.

        Chiar nu-mi mai pasă ce vor crede alții. Ești a mea și sunt al tău, iar restul n-au decât să se ducă naibii! Dacă cineva îți va spune să fugi de mine pentru că sunt un golan, să îi zici că mai bine decât mine nu va ști nimeni să te prețuiască, pentru că eu am învățat cu cât se vinde totul și recunosc când ceva e inestimabil. Poate că n-am să fiu cel mai elegant, mai cultivat și mai stilat bărbat pe care l-ai putea avea, dar am să îți dau tot ce am eu mai bun, am să rămân credincios și am să apăr ceea ce avem, căci eu știu cât de ușor e să cedezi atacurilor și ce înseamnă să rămâi tare pe poziții.

        Dă-mi o șansă să îți arăt că și un golan te poate face fericită! Nu subestima iubirea din mine. Eu, spre deosebire de alții, am trecut prin toate plăcerile și știu exact la ce renunț ca să fiu cu tine! Restul vor tânji la ce am avut eu și te vor uita pe tine undeva pe drum! Dar eu voi vedea ce avem și nu voi vrea să mă întorc la ce a fost! Cunosc tabăra cealaltă și o părăsesc fără regrete. Regret doar un lucru: că am o singură viață, iar prima parte din ea am petrecut-o fără tine.

2 thoughts on “ȘI GOLANII POT IUBI

Add yours

  1. ” Tu , mers gingas , zambet diafan , / Dac-ai sti cu inima-i pustie ,/ Cat poate iubi un huligan / Si cat poate de supus sa fie !… / Carciumile le-as uita pe veci , / N-as mai sti nici vodca ce inseamna / De-as atinge aceste brate reci , / Si-al tau par , ca floarea cea de toamna … ” ESENIN

    Liked by 1 person

    1. Versuri care mi-au marcat adolescenta, pe acordurile de chitara ale artistilor de la Cenaclul Flacara. Desi nascuta abia cu cinci ani inainte de revolutie, melodiile de Cenaclu au fost pentru mine o superba descoperire. Intre ele… si cea care aduce tribut acestor versuri…

      Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s

Powered by WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: