DOAR O IUBIRE MARE SE POATE TERMINA URÂT

By Alexandra Huidu

          Dacă nu a contat foarte mult la început, nu va fi o tragedie nici când se termină. Când firele care v-au legat sunt fragile și rare, desprinderea se va produce aproape de la sine. Însă atunci când ați fost uniți prin cordoane groase, trainice și întortocheate, fiecare astfel de ruptură va necesita forță și va șfichiui prin sufletul vostru, lăsând vergeturi adânci pe unde va trece. Va țâșni sângele și rana se va închide greu.

          Finalul unei iubiri mari e ca dezrădăcinarea unui copac bătrân. Deși e putred și gol pe dinăuntru, iar crengile i se rup la cea mai ușoară adiere de vânt, rădăcinile sunt groase, adânci, se smulg greu și lasă găuri în urma lor atunci când sunt extrase. Iar asta dă dovada pomului falnic de odinioară. Cei care pun la pământ un astfel de copac sunt triști și nostalgici că se văd nevoiți să o facă, dar știu că dacă îl lasă să se prăbușească necontrolat din cauza putreziciunii, va face mult mai mult rău.

          Ceea ce ți-a umplut odată viața nu are cum să lase altceva decât pustiu în urmă, atunci când se termină. După ce ai aparținut cuiva cu tot sufletul, e greu de conceput să îți aparții doar ție. Când te-ai obișnuit să împarți, pare nefiresc să ai totul pentru tine. Cu cât ai oferit mai mult, cu atât părerile de rău sunt mai mari. Cu cât ai luptat mai îndărătnic, cu atât dezamăgirea eșecului va fi mai greu de suportat. După ce ai visat intens alături de cineva, e dificil să pui stavilă visurilor să se nască, iar dacă o parte s-au împlinit, e cumplit să dărâmi ceea ce ai construit. Pe măsură ce ai acumulat un trecut alături de cineva, e anevoios să trăiești doar cu amintirile.

          Cu cât ai crezut mai mult că ți-ai găsit perechea, cu atât devine mai împovărător să accepți singurătatea și să iei de la capăt căutările pentru un altul. Uneori simți că nu mai ai nimic de oferit altcuiva, că ai trăit cu cel care a fost tot ce putea fi trăit și un altcineva nu va aduce nimic nou. Iar dacă aceea a fost dragostea, acea dragoste care se spune că ar trebui să fie eternă, cât de inuman este să lupți cu cinismul care îți șoptește că totul e în van!!!

          Dar nu dispera, pustiul va fi înlocuit la un moment dat de pământ roditor, iar speranța va reîncepe să crească. Întâi timidă, apoi din ce în ce mai înfloritoare. Vei reînvăța să trăiești doar cu tine, apoi vei ajunge să vrei din nou să trăiești alături de alții. Te vei simți din nou singur, numai că nu singur și pustiu, ca acum, ci singur și pregătit pentru companie. Vei descoperi că te-ai schimbat, după tot ce a fost, iar următoarea iubire va aduce noutate ție, celui nou, pentru ceea ce ești tu acum și nu erai odinioară.

          Însă după toate astea, să nu rămâi cu dubii despre puterea iubirii! Suferința cruntă de azi e dovada că v-ați iubit, că ce ați avut a fost real, intens și autentic. Doar o iubire mare se poate termina urât. Ceva ce nu a ars niciodată, nu va lăsa pârjol în urmă. Iar dacă a fost foc, e firesc să iasă și fum. Și scrum. Și miros de ars. Aerisește-ți mintea, sufletul și spiritul și bucură-te că ai avut ceva frumos, la care alții (pe care nu i-a durut niciodată nici o despărțire așa cum te doare pe tine cea acum) nici măcar nu au visat vreodată. Iar în final, te întreb un singur lucru: era mai bine dacă treceai prin viață fără să fi cunoscut măsura unei astfel de pasiuni?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s

Powered by WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: