MĂ IUBEȘTI SAU DEPINZI DE MINE?

By Alexandra Huidu

        Dependența sufletească este drogul cel mai puternic și mai greu de scos din sistem. Vine ambalat într-o carapace splendidă și e gratuit. Te seduce la început și te înrobește mai repede decât reușești să îl contracarezi. Împotriva lui nu există tratamente standard, sevrajul e lung și agonizant. Și, din nefericire, cu toții suntem vulnerabili în fața lui, într-un moment sau altul al vieții noastre…

          Acesta este motivul pentru care multor oameni le vine greu să pună capăt relațiilor nocive, deși întreaga lor rațiune le spune că situația în care se află îi distruge încet și sigur și sunt conștienți că, oricât ar încerca să o remedieze, nu vor face decât să se învârtă într-un cerc vicios. Dar sunt legați de trecut printr-o bolnăvicioasă nostalgie față de ceea ce odată a fost bine pentru ei, de confortul psihic pe care previzibilitatea le-o aduce (chiar dacă ceea ce prevăd este de natură negativă), de iluzia de iubire (când totul merge prost, e mai ușor să te minți că măcar pe acest plan ești împlinit, decât să confrunți realitatea), de teama că nu vor găsi ceva mai bun (care potențează prevalența obișnuinței în detrimentul calității și, implicit, frica de singurătate, mai ales după ce la orizont apare și spectrul înfricoșător al înaintării în vârstă).

          De multe ori iubirea se confundă cu obiceiurile și rodajul (cu rutinele care ne fac viața mai ușoară, atunci când avem pe cineva cu care să împărțim responsabilitățile zilnice, cu plasa de siguranță pe care prezența partenerului ne-o aduce pe plan financiar, cu statutul social etc.). Se întâmplă mult prea des ca acel „nu pot trăi fără tine” să însemne, în realitate, „nu am încredere că pot să mă descurc fără ajutorul tău” și merge bară la bară cu lipsa de încredere în propria persoană (începem să avem nevoie de cineva care să ne confirme că facem bine ceea ce facem, că apreciem corect situațiile în care suntem puși, iar cel mai la îndemână și mai comod este partenerul de cuplu).

          Dependența emoțională implică un refuz conștient de a vedea că dragostea s-a sfârșit și relația nu mai produce altceva decât durere. Aceste persoane se înconjoară într-o plasă de minciuni pe care singuri și le tot repetă și pe care le maschează în spatele afirmării speranței de mai bine într-un viitor oarecare. Cea mai des întâlnită minciună auto-promovată este „se poate mult mai rău”, dar nu e nevoie să fie mai rău ca să nu fie bine…

          Dependența emoțională duce inevitabil la exagerări. Uneori, din teama de a nu-l pierde pe celălalt, sunt excesiv de atenți la ceea ce partenerul și-ar putea dori, devenind astfel sufocanți. Alteori, renunță la dorințele lor cele mai mărunte, cu un simț al sacrificiului bolnăvicios practicat și prost înțeles, acumulând frustrări care izbucnesc în crize înfricoșătoare. În alte dăți, pretind de la partener continue și asidue dovezi de dragoste, ca o reconfirmare constantă a afecțiunii, până când ajung să fie obositori. Sunt sclavii manifestărilor de gelozie (nu neapărat din cea clasică, ci devin geloși inclusiv pe activitățile celuilalt, în care ei nu sunt implicați, pe timpul în care partenerul are nevoie de singurătate, invadându-i orice clipă de respiro, pretinzând mereu atenție și plângându-se constant că nu au parte de ea, pe prieteni și pe rude, izolându-și iubitul/iubita). Sunt inconstanți, prin urmare fie se lasă dominați ușor, fie doresc controlul absolut în relație, așa că devin imprevizibili, haotici, anxioși din orice și din nimic.

          Despărțirile de astfel de persoane sunt un calvar. Nu pentru că ei nu ar realiza că e cazul să se termine, ci pentru că efectiv sunt incapabili să renunțe la drogul reprezentat de celălalt. O vedem mult prea des la părinții care își folosesc copii pe post de monedă de șantaj pentru a păstra măcar o parte din atenția celuilalt părinte, cu care relația s-a terminat, sau la cei care se chinuie din răsputeri să mențină o relație cu o anumită persoană, dar de cealaltă parte își înșeală partenerul cu oricine le iese în cale.

          Din nefericire, chiar și după ce ruptura se petrece, astfel de oameni își vor căuta cât mai repede următorul furnizor de drog, următorul subiect care să le satisfacă dependența. Mai trist, însă, este că lasă în urma lor prea des foști parteneri care poartă după ei tot restul vieții povara culpei că nu au știut să îi facă fericiți.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Powered by WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: