M-AI FĂCUT SĂ MĂ… OBSEDEZI

de Alexandra Huidu

          Apare din când în când în viața unei femei câte un bărbat care pur și simplu o face. O face să nu mai știe încotro e dreapta și pe unde să o apuce la stânga. O face să se îndrăgostească de el, să ardă pe interior și să își piardă capul… ca un bărbat. O face cu vorbele, o face cu faptele și o face cu… tot ceea ce nu face, ci doar îi sugerează că poate face mai bine decât toți cei dinaintea lui.

          Îi vorbește exact cu acele cuvinte pe care și le-a imaginat ea în clipele… acelea, bagă strâmbe și subtitrare la orice comentariu, îi anihilează prevederea și îi smintește gândurile. Îi buimăcește existența, îi uluiește întreaga lume și i-o întoarce cu susul în jos, o aiurește, o amețește, îi dezarticulează mințile și într-un final ajunge să o obsedeze.

          Există o categorie de bărbați pe care dacă i-ai lăsat să se apropie, ești învinsă definitiv și nici măcar nu-ți dai seama până când nu e prea târziu, adică în momentul când ajungi să nu mai conteze că ți-ai dat seama. Ți se bagă pe sub piele, îți intră în celule, te înlocuiesc pe dinăuntru de nu mai ai nevoie nici de sânge, nici de vene, nici de nimic altceva decât de ființa care te recreează ca să fii.

          Paradoxul e că nu vrei să scapi. Ba chiar cauți doze din ce în ce mai mari de drog. Și te intoxici cu bună știință, până la colaps. După care, tot el îți oferă medicamentul. O nouă intoxicație. Treci de pe un norișor pe altul și ai face orice ca să nu mai ajungi cu picioarele pe pământ, fugi de concret și de rațional și te complaci să fii… obsedată.

          Îl simți în aerul care plutește în jurul tău, în raza de soare care încălzește ceva ce deja arde, în zgomotul frunzelor care îți șoptesc nebunii. Îl simți în mătasea hainelor care îți acoperă trupul, prea grele dintr-o dată, în punctele acelea concentrate de pe corp, unde se mută toată forța ta vitală uneori… de multe ori… de prea multe ori… de atâtea ori de câte ori îi auzi vocea, îi admiri ochii, îi simți căldura pielii la apropierea de a ta.

          Iubirea e unica obsesie care merită trăită fără plasă de siguranță, când saltul în gol și în necunoscut se face de bunăvoie și fără rețineri, e ceea ce nu se merită pierdut în viață pentru nimic în lume, nu se merită dat la schimb pe altceva si nu se merită domolit ori contenit. Iubirea e obsesia pentru fericire, pentru frumos și pentru unitate, e calea de la „oare?” la „se poate!”, e forma continuă a oricărui început.

          O mare iubire începe mereu cu o mică obsesie. Iar dragostea e singura boală incurabilă pentru care nimeni nu caută un leac.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s

Powered by WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: