DESPĂRȚIRILE NU SUNT UN CONCURS

de Alexandra Huidu

          Orgoliul satisfăcut nu vindecă o inimă rănită, iar o inimă vindecată uită de orgoliu. Finalul unei relații ar trebui să fie primul pas spre viitor, spre un alt început, după îndepărtarea unui trecut nereușit și dureros, marcat de dezamăgire și eșec. O iubire începe cu doi și se termină din cauza acelorași doi. Că unul a greșit mai mult, că altul mai puțin, la urmă realitatea rămâne aceeași: amândoi au pierdut și nu există inocenți deplini. Tot așa, dacă la primul sărut nu au fost invitați spectatori, la ultimul „adio” sala ar trebui să fie la fel de goală.

          Fără mediatori, fără aplaudaci care să bată tare din palme, fără galerii cu vuvuzele, fără tabelă de marcaj, arbitri, cartonașe roșii și lovituri de pedeapsă. „După faptă și răsplată” nu mai contează, nu mai are sens și nici nu mai repară ce a fost.

          O despărțire ar trebui să fie un rămas bun între el și ea, nu să devină un spectacol de circ sau o recrutare de partizani, pentru că nu întotdeauna cine plânge mai tare a suferit cel mai mult și de multe ori cel mai convingător nu este și cel mai puțin vinovat.

          O despărțire implică împărțirea amintirilor, scindarea a două destine, desprinderea unor sentimente, separarea senzorială de celălalt, dar nu ar trebui să fie un partaj de prieteni, o rupere a demnității, un adio spus în același timp respectului reciproc și bunei-cuviințe. Dacă nu se mai poate crea iubire între doi oameni, nu e obligatoriu ca acei doi să creeze în continuare ceva, cum ar fi ranchiună, frustrare, resentimente.

          Când după punct mai urmează ceva, înseamnă că nu s-a pus punct. Sunt oameni care dacă nu se pot desprinde de cineva, preferă să păstreze din acela orice, oricât de nociv, decât să se elibereze total. Fie acel „orice” și urât, fie și dureros. E o bălăcire într-o formă de dependență sufletească, o incapacitate de asumare a realității altfel decât la nivel teoretic, întrucât practic transformă un parteneriat într-un concurs.

          Paradoxal este că finalul unei iubiri nu poate fi un câștig pentru nimeni, oricât de încleștată ar deveni confruntarea și indiferent cine are mai multă dreptate. Numai prin distanțare, uitare și, mai ales, iertare se poate ajunge la pace, acceptare și un nou început.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Powered by WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: