NU TE JUCA CU SENTIMENTELE MELE, DOAR PENTRU CĂ EȘTI NESIGUR DE ALE TALE

de Alexandra Huidu

          Bărbatul care stârnește dragostea unei femei fără intenția de a o iubi înapoi… L-ați întâlnit? Este cel care se joacă și care nu oprește jocul nici măcar când acesta devine serios. Orice iubire pornește cu un flirt, cu acele sclipiri care îl fac pe celălalt interesant, până când unul dintre cei doi duce flirtul dincolo de punctul în care jocul nu se mai numește joc, ci acțiune.

          Este vorba de clipa în care, după o replică, o atingere sau o privire, celălalt răspunde în așa fel încât devine fără echivoc ceea ce spune în realitate: „dacă vrei mai mult, dacă vrei totul, e ok, se poate”. Numai că imediat se face pasul înapoi, până când se disipă intensitatea clipei, iar celălalt așteaptă degeaba acțiunea neechivocă, care nu mai vine.

          Să te joci cu mintea și senzațiile cuiva ca să îi stârnești interesul e parte din arta curtării, dar să continui fără finalitate, după ce observi că ți-a ieșit, că celălalt este pe punctul de a se îndrăgosti sau chiar a făcut-o, fără intenția de a-i oferi reciprocitate, este sadism. Nu contează ce femeie deosebită ești și cât de potrivită ai fi pentru el, căci nu vei fi niciodată suficient de „potrivită” dacă el nu este pregătit să faci parte din viața lui.

          Un bărbat care este cu adevărat interesat de o femeie va găsi motive nenumărate ca să acționeze, să o facă a lui. Un bărbat care este confuz cu privire la sentimentele lui va găsi motive nenumărate ca să o amâne, să o țină alături, dar fără să i se dedice cu adevărat.

          E adevărat că uneori femeile sunt exagerat de sensibile atunci când se îndrăgostesc, supradimensionează fiecare gest mărunt al lui, fie acesta pozitiv sau negativ, dar este imposibil ca atunci când el este maestru în a transmite speranțe false, ea să nu devină maestră în a-și face speranțe. Iar când roata se întoarce și ea începe să trimită semnale confuze, doar pentru că între timp el a reușit să o facă să devină atât de confuză încât nu mai știe să interpreteze relațiile dintre bărbați și femei, se trezesc frustrările în el. De ce, mă întreb? Doar pentru că ea a învățat în cele din urmă să joace jocul lui, după aceleași reguli sucite?

          Trăim într-o lume complicată, în care oamenilor le este greu să se găsească unii pe alții, iar atunci când în sfârșit li se întâmplă, le este frică să își asume riscuri. Totuși, dragă femeie, dacă asta a fost tot, indicii fără substanță și joc infinit, atunci află că nu te-a iubit niciodată. Poate că doar te-a vrut acolo în momentele de singurătate, sau poate doar i-ai flatat orgoliul, ori poate că doar ai adus puțină magie în viața lui într-o perioadă când aceasta era prea fadă, dar nu te-a iubit.

          Pentru că dacă te-ar fi iubit, nu te-ar fi chinuit. Dacă un bărbat te lasă mereu cu sentimente contradictorii, nesiguranță, întrebări fără răspuns, răspunsuri evazive și neliniște interioară, nu e cazul să mai cheltui energie în acea relație. Lasă-l să se ducă, draga mea. Lasă-l să se ducă oriunde vede cu ochii și treci mai departe. Uită cum zâmbește, uită mirosul parfumului lui, senzația palmei lui pe talia ta, sunetul vocii lui când îți spune numele. Pentru că ceea ce te ține înapoi este ceea ce ai fi vrut tu să fie, nu ceea ce a fost în realitate. Fă-ți curățenie în inimă și caută-ți un bărbat care te poate iubi înapoi la fel cum îl iubești tu.

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Powered by WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: