IUBIREA NEVRALGICĂ (mărturisirile unei femei în luptă cu sine)

de Alexandra Huidu

Iubitule, știi că mă dori? Dori cu o durere tânguitoare, care mă însoțește la fiecare pas. Dori cu o tristețe care anihilează orice fărâmă de energie din mine, care mă lasă imună la orice catastrofă sau blestem… toate par nimicuri pe lângă cum dori tu.

Mă doare fiecare cuvânt pe care mi-l spui după ce mă uit în ochii tăi, unde citesc zeci de sensuri, din care mă lași să îl aleg pe cel care îmi convine. L-aș putea alege pe cel care m-ar face fericită… dacă aș ști că e adevărul… Mă doare privirea ta caldă, dar care poate fi atât de distantă când vrei tu, mă doare vocea ta blândă, care mă face să tânjesc, să vreau mai mult atunci când… de multe ori… nu mai este de unde…

Mă doare fiecare sărut căruia nu îi dăm șansa să devină mai mult, fiecare îmbrățișare care se termină prea devreme, mă doare parfumul tău pe hainele mele, care continuă îmbrățișările noastre fără atingeri… masochist de eteric, de senzual, de… neterminat. Mă doare fiecare zâmbet care trece, pentru că a trecut și nu știu dacă va mai urma un altul, sau o lacrimă.

Mă doare fiecare răsărit de soare la care nu ești cu mine… sau nu sunt cu tine, deși aș putea fi, căci mă vrei acolo… când mă vrei… Mă doare când nu știu ce vrei, când nu te înțeleg… și chiar atunci când reușesc să te înțeleg. Mă doare că mă vrei un om mai bun, căci uneori obosesc și mă tentează să mă pierd, să te pierzi, să ne pierdem… să uităm… pur și simplu să ne prefacem că uităm… Mă doare că ești incapabil să te prefaci… mă doare că am ajuns să îmi doresc asta.

Mă dor toate viitorurile posibile, pentru că riscă să se întâmple sau… nu se mai întâmplă odată. Mă doare nerăbdarea din mine, din tine, iar în egală măsură mă doare răbdarea, speranța, mă dor convingerile și încercările de a face ceea ce e bine, cum este mai bine. Mă doare calea… pentru că uneori pierd direcția și nu mai știu cum va fi drumul până la capăt sau, mai exact, care va fi capătul.

Dar cred că cel mai mult mă doare că nu vrei să mă doară. Mă doare când încerci să mă vindeci, cu sunete, cu zâmbete, cu idei, cu tandrețea aceea care o emani uneori prin toți porii. Mă doare că astfel nu mă faci decât să ard mai tare și tot tu ești cel care apoi mă transformă într-un sloi de gheață… sau într-o stană de piatră.

Mă doare tot ce naști frumos în mine, pentru că nu pot lăsa să devină strălucitor. Mă doare tot ce se întâmplă și nu continuă, tot ce nu se întâmplă și aștept, tot ce se pare că vrei și nu iei de la mine, tot ce eviți să pretinzi, de parcă nu ai avea niciun drept, deși știi că ți le-am dat pe toate, oricâte și oricare le-ai vrea. Mă dor drepturile pe care mi le dai și apoi mi le iei înapoi.

Iubitule, mă dori! Mă dori când mă iubești. Mă dori când îmi aduci aminte de asta cu fiecare gest mărunt. Și mă dori când până și tu uiți că mă iubești. Mă iubești?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

Powered by WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: