CÂND „TE IUBESC” SUNT CUVINTE PREA PUTERNICE

          I-ai spus-o de sute de ori. Ți-a spus-o în sute de feluri diferite. Ați tremurat de fiecare dată, ați zâmbit, ați visat împreună și ați crezut că totul este posibil, ați alunecat pe acele cuvinte prin sufletul celuilalt și v-ați descuiat cu ele porțile inimii.

         Până într-o zi când el a început să ți-o zică tot mai rar. Întâi nu a mai zis-o spontan, neașteptat și pe nepusă masă, așa cum te obișnuise, apoi nu a mai zis-o nici în momentele de tandrețe, pe urmă a evitat să o mai spună chiar și ca răspuns la „te iubesc”-ul tău. Până când ai sesizat că se simte presat de fiecare dată când o zici tu, așa că ai început și tu să eviți să o mai spui.

           Și după sute de „te iubesc”-uri spuse, șoptite, mimate, strigate între voi, atunci când s-a mai întâmplat să scapi câte unul „din greșeală”, ți-ai dat seama cât de ciudat sună. Să i-o spui tocmai lui, celui căruia altă dată i-o ziceai mai des decât respirai, celui care te-a făcut să zbori repetându-ți cuvintele de parcă altfel ar fi fost în pericol să explodeze…

           Și dintr-o dată, cel mai mare tabu dintre voi a devenit „te iubesc”. Tu ai continuat să i-o spui, dar în gând, atunci când îl strângi tare în brațe, când sunteți piele lângă piele și corp înfipt în corp, când din când în când mai auzi „iubita mea”, dar nu și „te iubesc”. I-o strigi cu tot sufletul, i-o șoptești de fiecare dată cu palmele, atunci când ți le treci peste trupul lui, i-o declari cu fiecare sărut pe care i-l depui pe frunte, înainte să adoarmă, dar pe muțește, în tăcere… și speri… speri să o mai auzi măcar o dată.

           Îți spui că el e încă acolo, că nu contează atât de mult ceea ce spune, ci ceea ce face, că atât timp cât încă nu a dispărut magia, atunci cuvintele pot să rămână nerostite. Și, totuși, de ce „te iubesc” au devenit prea puternice pentru a fi rostite între voi? Te mai iubește încă, așa cum par a arăta gesturile lui, sau faptul că nu mai simte nevoia să ți-o și spună ascunde, în realitate, pericole încă nedevoalate?

          Și chiar dacă el nu o mai spune, de ce să se simtă presat dacă o spui tu? Care ar putea fi presiunea, alta decât că „te iubesc” responsabilizează, e promisiunea absolută, e dăruirea totală, e garanția viitorului în doi, iar el încearcă să se „emancipeze”, să mai rupă din lanțuri, să se „dez-vulnerabilizeze” de tine?

           Sau poate când ți-a spus-o, s-a grăbit să o zică și de fapt nu simțea așa? Era oare sub impulsul magiei de început și altfel nu a știut să își exprime exuberanța? Însă „te iubesc” sunt cuvinte atât de puternice, încât oamenii nu ar trebui să le arunce la întâmplare. Tu te-ai gândit bine înainte să le rostești. Și când le-ai spus, ți le-ai asumat. Nu doar pentru începuturile voastre pline de nebunie, nu numai pentru primele nopți de amor, când descoperirea reciprocă făcea jumătate din magie, ci și pentru clipele de scădere de formă, de oboseală, de presiune, de descurajare. Ți le-ai asumat și pentru momentele când aveați să fiți pe poziții contradictorii, nu doar în fuziune, și pentru zilele când nimic nu se leagă, nu doar pentru cele în care totul vine de la sine.

          Iar acum, când el  nu o mai spune și ție îți e teamă să o mai spui, pentru că „te iubesc” au devenit cuvinte prea puternice între voi, te sperie cât îți este de ușor să îl iubești, iar întrebarea din mintea ta nu mai este cea de la început… „oare îl iubesc?”… ci a devenit „oare cum să fac să nu îl mai iubesc?”.

           El a spus „te iubesc” primul și după lungi ezitări, ai ajuns și tu să o spui înapoi, dar prima dată te-ai simțit cumva vinovată, pentru că nu erai sigură că așa simțeai. Asta pentru ca ulterior să îți dai seama că pe măsură ce treceau zilele și el te lua pe sus, te făcea să te simți specială și frumoasă chiar și atunci când tu nu te simțeai așa și îți repeta „te iubesc” în neștire, ai ajuns să crezi din ce în ce mai mult în cuvinte, până când cuvintele au ajuns să fie diluate pe lângă ceea ce simțeai cu adevărat.

           Iar acum, când tot ce vrei este să îi arăți cât de mult îl iubești, te simți de parcă nu ți-ar mai permite asta, atât timp cât nici măcar să o mai spui nu îți mai este permis. Înlocuiești „te iubesc” cu „te doresc”, „te doresc” cu „mi-e dor” și „mi-e dor” cu „facem cum vrei tu”. Și te întrebi: după ce vei rămâne fără cuvinte, cum vei găsi calea de a înlocui tot ce a fost între voi cu altceva?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

Powered by WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: