VÂRSTA NE-INOCENȚEI

          Există o vârstă până la care orice e posibil în dragoste, când iubirea învinge tot, cel puțin în teorie, și ne face mai buni, cel puțin suficient încât să încercăm realmente să fim. După o vârstă, însă, sau mai bine zis, după ce se acumulează anumite experiențe, Cupidon nu mai cooperează… sau, în fine, se lasă din ce în ce mai greu convins să fie cooperant. 

         V-ați întrebat vreodată de ce pare că sunt atât de multe femei extraordinare singure, dar mult mai puțini bărbați extraordinari sunt singuri? Se intoarce oare roata?

         Atunci când bărbații sunt tineri, abia trecuți de vârsta începuturilor, a primelor descoperiri ale iubirii și/sau ale erotismului, încearcă să înțeleagă femeia, încearcă să penetreze eternul feminin, ca să îl poată cuceri, poseda, uneori chiar… înțelege. În această etapă femeile sunt puternice, pentru că ele dețin toate atuurile și ele dau toate lectiile, bune sau rele. Bărbații doar învață. Iar uneori învață că femeile sunt complicate, uneori chiar de neînțeles, că orice ai face nu este suficient de bine, că uneori dragostea nu este de ajuns.

          E parte din maturizare, ar zice unii, dar din nefericire concluziile trase atunci, pe o parte dintre ei îi urmăresc o viață întreagă. Așa că atunci când ajung la maturitate, mai ales dacă în trecut au lăsat vreo relație îndelungată, eventual cu un oarecare iz de căsnicie, chiar dacă nu neapărat oficializată ca atare, atunci simt nevoia să facă ei paradă de atuuri. Iar timingul este cum nu se poate mai prost.

          Pentru că aceleași femei care odinioară i-au bulversat într-atât încât să îi aducă până în acest punct, între timp au ajuns să se maturizeze la rândul lor, să se cunoască pe sine, să știe ce își doresc, să poată aprecia strădaniile unui bărbat etc. etc. 

           Și uite așa ajungem la vârsta ne-inoenței, în care cu toții știm, sau credem că știm, că nimic nu durează o veșnicie, nici măcar iubirea. Iar pornind de aici, suntem dispuși să luăm ceea ce ne oferă viața frumos ca pe un bonus, în loc de un nou început. Întâlnim pe cineva compatibil, savurăm și o facem repede, consumăm totul cu entuziasm, pentru că nu știm cât va dura. Bărbații par din ce în ce mai puțin dispuși să se implice în relații pe termen lung, iar femeilor le e din ce în ce mai teamă să se lege la rândul lor, fiind aproape convinse că mai devreme sau mai târziu Făt-Frumos se va dovedi a fi la fel ca toți ceilalți.

           Iar ideea de „bonus de la viață” chiar ne ghidează pașii prin relații mai mult decât am putea crede sau conștientiza. Când dăm chix din nou, ne spunem că nu e nicio tragedie, că orice bonus se consumă, că a fost bine cât a durat și că ar fi fost mai rău să nu fie deloc. Iar astfel ne gestionăm frustrările, dezamăgirile, durerile. Și continuăm să fim funcționali. Atunci de ce ne simțim din ce în ce mai singuri și mai nefericiți?

            Unii ar spune că vârsta ne-inocenței este cea în care nu ne mai ascundem după deget. Este cea la care dacă vrei să faci sex la prima întâlnire, suntem oameni maturi, realizați, care nu mai au nimic de demonstrat nimănui și ne permitem să facem orice dorim. Că dacă vrem să ardem etapele, nu e nimic în neregulă, pentru că viața e alertă și nu ne așteaptă pe noi să ne hotărâm, că dacă ai pierdut trenul din cauză că amâni prea mult, e posibil să pierzi totul.

            Alții ar zice că vârsta ne-inocenței este cea la care suntem capabili să rezistăm în fața adevărurilor dure, cum că o noapte de pasiune nu înseamnă neapărat o promisiune de viitor comun, că uneori e bine să îl folosești pe celălalt ca distragere de la cotidian, că iei ce poți și te distrezi cât poți, pentru că anii trec și vârsta aceasta nu se mai întoarce, tot așa cum nu mai revine tinerețea în care idealizam totul.

            Eu spun că vârsta ne-inocenței este cea la care am ajuns să cunoaștem slăbiciunea umană, dar și puterea de caracter, cea la care am învățat să le identificăm, să ne ferim de ele sau să le prețuim, este vârsta la care am ajuns să fim capabili să învățăm din greșeli și să luptăm pentru ceea ce merită, nu pentru orice și oricine, este vârsta decontului cu viața, a clipei în are nu ne mai permitem să alegem greșit, pentru că e posibil să nu mai avem timp să reparăm și să o luăm de la capăt. Este vârsta ne-bâjbâielii, ne-temerii, ne-minciunii.

            Pentru tine, ce este vârsta ne-inocenței și cum alegi să o trăiești?

2 thoughts on “VÂRSTA NE-INOCENȚEI

Add yours

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

Powered by WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: