CEL MAI TARE TE DETEST PENTRU CĂ M-AI FĂCUT SĂ TE ÎNȘEL

          Monogamia este motivul căutărilor în dragoste, a încercărilor de a descifra misterul numit iubire, de a înțelege sexul opus și de a-i veni în întâmpinare. Nimeni nu începe o relație deschis posibilității de a înșela. La început, cu toții pornesc convinși de dorința lor (cât se poate de sinceră) că vor fi credincioși până la final.

          Cu cât această credință este mai puternică, cu atât opiniile exprimate de oameni sunt mai vehemente și mai dură măsura cu care își cântăresc propriile derapaje. Cu toții avem tendința de a judeca, iar cei fără de păcat (adică cei care nu au făcut-o niciodată) aruncă piatra cel mai la țintă și cu cea mai mare forță. Departe de mine gândul de a căuta justificări celor care înșeală, însă nu pot să nu observ faptul că ei, făcând asta, nu sunt nici fericiți, nici mândri.

          Și nu este vorba despre faptul că partenerul nu le-ar mai ajunge sau că s-ar fi plictisit, ori de cei care găsesc o iubire mai mare altundeva și o îmbrățișează înainte de a finaliza legătura mai veche, pe durata clarificării acesteia din urmă. Am ajuns la concluzia că mai puțini sunt cei care înșeală patologic decât cei pentru care înșelatul nu este nici distracție, nici reafirmarea constantă a puterii de seducție, ci o formă de a completa, astfel, lipsurile majore din viața lor sentimentală.

          Observ mereu în jurul meu oameni blocați în relații pe care este dificil să le părăsească, pentru că au de crescut copii, de continuat afacerea de familie alături de partenerul de viață, de dus la bun sfârșit alte și alte obligații pe care și le-au asumat de-a lungul timpului și de care celălalt este indisolubil legat sau din sentimentul datoriei față de persoana care le-a stat alături în momentele de cumpănă și i-a ajutat să le depășească. În general, aceste relații sunt marcate de o camaraderie funcțională pe toate planurile de mai sus, mai puțin în intimitatea cuplului.

          Sunt oamenii care, atunci când vorbesc despre partenerul clandestin, nu afirmă niciodată că l-ar iubi. În schimb, accentuează cu tărie respectul și considerația pentru cel de acasă. Veți spune că respectul exclude înșelatul… și totuși… Constat că cei care înșeală sunt marcați de un constant sentiment de vinovăție, dar în același timp, paradoxal, de o neostoită revoltă împotriva perechii oficiale. Deși sunt conștienți că fac ceva greșit, acești oameni nu se simt, totuși, suficient de vinovați încât să întrerupă relația ascunsă.

          Asta pentru că nu față de partenerii de viață se simt neapărat vinovați, ci față de cel mai aspru judecător posibil: propria conștiință. Începând o relație tainică, și-au încălcat principiile și credințele despre iubire, au aflat cât de dur se aplică uneori în viață sintagma „niciodată să nu spui niciodată”, sunt dezamăgiți de ei înșiși, iar ceea ce li se pare cu adevărat rușinos în comportamentul lor este faptul că nu au putut fi puternici, nu au putut strânge din dinți eficient, nu și-au putut accepta soarta cu stoicism și și-au dorit… mai mult.

          Nu, nu mai mult, ci ceea ce le lipsea… sau mai bine, acel ceva de care erau privați în mod constant și care, după toate aparențele, avea să le lipsească de atunci încolo pentru toată viața. După ce au încercat să salveze iubirea pe care o aveau și toate metodele au eșuat, când au observat că partenerul nu le închidea ușa, ci o încuia, o bloca sau, mai rău, o zidea în fața lor, când nimic din ceea ce au făcut nu l-a determinat pe celălalt să devină rezonabil, să accepte o altă șansă, un nou început, s-au trezit prinși în drama unei vieți în care aveau de ales între a nu-și mai respecta cuvântul dat și a-și încălca obligațiile asumate, eventual afectând viețile altor oameni care depindeau de ei, și a renunța la ceea ce e firesc ca inima să dorească: căldură sufletească, disponibilitate și pentru persoana lor, nu doar pentru ceea ce pot face, susținere emoțională, erotism, interes, entuziasm când oferă, dar și când cer.

          Dincolo de emiterea oricărei judecăți de valoare, o astfel de viață mi se pare… tristă, marcată de blocaje, neîmpliniri, jumătăți de măsură și renunțări. Fericiți cei ce încă mai pot spune cu convingere „eu? niciodată!”. Înțelepți cei care încă mai țin piatra în mână. Norocoși cei care nu au înțeles nimic din cele de mai sus!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s

Powered by WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: