DACĂ O ASCULȚI, NU TE VA PLICTISI

          Până și bărbații s-au săturat să tot audă „femeile vorbesc prea mult” și „nimeni nu le poate înțelege pe femei”. Știu că bărbații care se simt confortabil să interacționeze cu femei nu se blochează în astfel de paradigme de gândire.

          Inițial am crezut că aceste fraze sunt manifestări ale frustrărilor stârnite în unii bărbați de relații nefaste, poate chiar dezastruoase. Apoi a trebuit să recunosc că există și femei dificile, autosuficiente, arțăgoase, alintate. Cumva, am găsit justificarea acestor etichete ca fiind o formă amuzantă de decompensare a unui cumul de trăiri negative.

          Asta până când am realizat că am cunoscut mulți bărbați care au alături partenere deloc comode, limbute și inconstante. Cu toate acestea, reușesc să creeze cu ele relații funcționale și îndelungate. Mi-am dat seama că „femeile vorbesc prea mult” și „femeile sunt de neînțeles„ sunt simple cuvinte goale, care au ajuns texte consacrate și au fost ridicate la nivel de principiu de bărbați superficiali, neatenți și… da… surzi.

          Sunt aceiași bărbați care, când le-au cunoscut, erau fascinați de fiecare cuvânt al femeilor lor. În realitate sunt cei care, după ce au trecut zilele pline de farmec de la începutul relației, au încetat să mai asculte cu adevărat. Este just că, pentru a te face înțeles, e necesar să îți transmiți mesajul într-o formă cât mai apropiată de capacitatea receptorului de a-l percepe corect și complet, dar femeile în discuție nu pot fi bănuite de o astfel de inabilitate, întrucât inițial reușeau asta din jumătăți de fraze, dintr-o singură privire, cu un zâmbet, o grimasă sau un gest oarecare.

          Atunci… ce s-a schimbat? Au pierdut disponibilitatea bărbatului de a le acorda din timpul lui. A avea o relație exact asta înseamnă: interrelaționare, a cărei principală modalitate de realizare este comunicarea prin cuvânt. Însă atunci când interesul pentru femeie se diminuează, scade și interesul bărbatului pentru ceea ce are ea de spus, așa că femeia începe să audă din ce în ce mai des: „spune mai repede”, „zi mai pe scurt”, „te pierzi în detalii”, „vorbești atât de mult, încât nu mai înțeleg ce vrei de fapt”.

          La toate acestea există un singur răspuns: domnilor, dacă doriți să nu mai fiți plictisiți și agasați de femeile voastre, ascultați-le! Veți descoperi că, deși nu comunică în forma cerută sau acceptată de voi, ceea ce vă spun nu este lipsit de importanță. Dacă nu le ascultați, nu veți înțelege niciodată nimic, nu numai din ceea ce vi se spune, ci și din relația voastră cu ele! Acceptați că fiecare persoană se exprimă așa cum poate, la fel cum o făcea la început, când nu aveați această problemă. Dacă le veți cere să fie mai concise, mai rapide, mai eficiente, veți pierde printr-o comunicare cantonată în reguli și marcată de nerăbdare exact farmecul frazelor care v-au vrăjit în primele zile!

          Dacă le veți spune că nu le înțelegeți, ele vă vor crede și vor folosi cuvinte suplimentare ca să transmită mesajul pe care, cu puțin mai multă atenție din partea voastră, l-ați fi înțeles… fără să le faceți să vorbească atât de mult!

          Iar după ce le veți asculta, vă veți da seama cât de ușor le înțelegeți și, fără să vă mai spună ele nimic, veți ști și singuri ce își doresc.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

Powered by WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: