FEMEIA E PERICULOASĂ ATUNCI CÂND TACE

          Expresia „bărbatul este capul familiei” este înțeleasă de unii sub forma „bărbatul este cel care conduce”, iar alții îi deformează sensul în „el comandă, ea execută” sau, și mai rău, „el are dreptul să gândească în locul ei”. Unii chiar cred că această poziție de putere li se cuvine, prin  simplul  fapt că sunt bărbați, și nu vor să accepte că o relație sănătoasă este cea în care partenerii colaborează și se sprijină unul pe altul nu doar afectiv, dar și cu idei și soluții. Bărbatul aduce luciditatea, femeia subtilitatea. Dar acolo unde nu e „cap”, vai de femeie! Despre acești bărbați vom discuta în cele ce urmează…

          În prima etapă a relației, femeile au disponibilitatea de a cheltui oricâtă energie ar fi nevoie pentru a se asigura că sunt înțelese de bărbatul pe care îl iubesc și de a ajunge la un consens cu acesta atunci când sunt în dezacord, preferabil fără compromisuri și încercând să combine ideile și sugestiile fiecăruia dintre ei spre o soluție pe care ambii să o accepte cu inima ușoară. Asta uneori îi agasează pe bărbați, iar de la un punct încolo foarte mulți au tendința de a nu mai asculta deloc. De ce fac femeile asta? Pentru că le este aproape imposibil să trăiască în dizarmonie, nu suportă să li se impună ce să facă și nici să se facă ce spun ele doar pentru a se depăși un moment tensionat. Când bărbatul face ce spune femeia doar ca să-i închidă gura, ea va fi orice numai mulțumită nu, va resimți complianța lui ca pe o palmă, va fi dezamăgită că în loc să încerce să o înțeleagă și să ajungă la un consens, el a desconsiderat-o într-atât încât să execute ceva fără nici o plăcere, numai ca să scape de ea.

          Pentru că s-a ajuns aici, etapa următoare este cea a supunerii tăcute. Nu și a supunerii neargumentate, însă. Femeia răspunde cu aceeași monedă: „facem cum spui tu, ca să nu ne mai certăm ca înainte”. Bărbatul care dorește supunere oarbă în locul cooperării nu va fi mulțumit de acest revers al medaliei, dar nu din aceleași considerente ca femeia. Lui nu îi este suficient ca ea să se supună, ci dorește să o facă și cu zâmbetul pe buze. Pentru că îl iubește și își impune să creadă că are motive să îl urmeze, femeia îi zâmbește. Numai că lipsa colaborării își arată efectele negative: soluția bărbatului are defecte, care creează și mai mari probleme când planul este pus în aplicare. Iar atunci nu este vina celui care a planificat, ci a executantului. Femeia este iar jignită, de data aceasta cu reproșuri că ar fi incapabilă, dezorganizată sau, mai rău, că a executat fără entuziasm și că inconștient și-ar fi dorit eșecul, doar pentru a-i demonstra lui că nu are dreptate.

          La o astfel de reacție stupidă, femeia încearcă o altă abordare. Așa că îi arată cât e de greu să faci totul singur. Îl lasă să decidă, dar și să înfăptuiască. El ori nu face, revoltându-se că nu primește exact cooperarea pe care înainte a refuzat-o, ori face impulsiv și greșește, iar atunci ajunge tot la femeie pentru a repara acolo unde s-a stricat. Dacă ea reușește, o responsabilizează demonstrativ și îi cere ca pe viitor să dea ea soluțiile. Cumva, ea se bucură că va avea controlul, sperând că astfel va eradica discuțiile în contradictoriu, reproșurile interminabile, risipa epuizantă de energie a traiului în comun… nu cu el, ci cu orgoliul lui de mascul. Însă el tot îi refuză liniștea, pentru a-i arăta cât stres aduce poziția celui care decide, așa încât îi critică fiecare decizie minoră, dar fără să pună nimic în loc. Pur și simplu totul e rău.

          Dar pentru că reușește să o scoată la capăt chiar și având în el un adversar, femeia taie nodul gordian și face o ultimă încercare de a salva relația: pretinde centralizarea controlului la ea. Nu îi place asta, vrea să aibă alături un bărbat capabil, nu un gălăgios infatuat, dar nu renunță, de dragul iubirii care odată i-a unit. Descoperă în ea resurse nebănuite, se luptă cu el și cu toți, merge mai departe. Cam pe acum se exacerbează complexul lui de inferioritate (dorința de a fi ascultat în tot și în toate de aici provine, de altfel), așa că îi găsește ei defecte cu toptanul, vini imaginate, false nereușite.

          Și dintr-o dată femeia tace. Tace și execută. Nu mai ripostează cu nimic. El jubilează. În sfârșit a dresat-o! Ceea ce nu știe el este că atunci când o femeie tace… ea devine periculoasă. Între timp ea a ajuns la concluzia că nici o abordare nu funcționează, așa că tace pentru că are nevoie să își pună viața în ordine pentru o iminentă… despărțire. De fapt, are nevoie de energie pentru a-și pregăti ieșirea din scenă, prin urmare nu și-o mai consumă inutil și ca să-i deschidă lui ochii. A renunțat să se mai înțeleagă omenește cu el, nici nu-i mai trebuie asta, nici nu o mai interesează… pentru că nu îi mai pasă cum va merge relația lor în viitor… întrucât nu va mai fi nici o relație. Nu mai contează nici cât negru sub unghie dacă el va lua decizii proaste, pentru că în curând le va suporta consecințele singur. Tăcerea bruscă a femeii înseamnă finalul.

Powered by WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: