OAMENII OBOSIȚI ȘI NECĂJIȚI NU SE MAI GÂNDESC LA IUBIRE

          Oamenii obosiți și necăjiți nu se mai gândesc la iubire, ba chiar li se pare periculos și destabilizator să se gândească la asta. Mintea lor este prea ocupată de grija zilei de mâine, de bătrânii care depind de ei, de copiii lor care merită mai mult, de cererile șefilor indiferenți de la serviciul de care au atâta nevoie. Li se pare că iubirea este o amintire frumoasă dintr-o viață mai bună, când aveau mai puține griji și era timp suficient să se mai ocupe și de inima lor. Acum, când gândurile nu le mai ajung nici măcar pentru a găsi soluții la probleme, iubirea li se pare inutilă, pentru că iubirea nu pune mâncare pe masă și nici nu vindecă boli trupești. Își aduc din când în când aminte cu nostalgie de cât de vii erau atunci când iubeau… nu doar oameni, ci viața în general, când o melodie îi făcea să zboare și câteva cuvinte dintr-o carte îi ajutau să viseze, cât de plini se simțeau de lumea care îi înconjura și de care se lăsau inundați.

          Le place să revadă cu ochii minții acea etapă din viața lor, dar parcă nu mai reușesc să se conecteze cu ei, cei care au fost odată, și să reînvie. Așa că se antrenează într-o goană nebună ca să facă față provocărilor, să nu obosească rezolvând probleme, se ridică din pat dimineața cu silă și cu mușchii tremurânzi, încercând să se convingă pe ei înșiși că încă mai pot îndura. Speră că vor trece peste toate și că insistând să lupte vor reuși într-un moment de grație divină să își simplifice existența suficient de mult încât să își permită din nou luxul de a iubi. Pe măsură ce trece timpul, însă, atingerea acelui punct al existenței lor pare a fi din ce în ce mai dificilă, până când ajung să creadă că aplecarea spre iubire a lor, a celor de odinioară, a fost doar o etapă în devenirea lor ca oameni, un atribut al tinereței inocente și visătoare.

          Constată că îi bucură din ce în ce mai puține lucruri, că ceea ce altădată îi făcea să ardă și să tresalte cu toată ființa, acum nu le mai provoacă decât un zâmbet pierdut în colțul gurii, că orice reușită, chiar și majoră, le aduce înainte de toate sentimentul de ușurare că au fost capabili să mai depășească o provocare, iar bucuria rămâne undeva în urmă, pierdută între celelalte probleme care iau imediat, prompt și fără pauză locul celei abia soluționate. Sentimentele calde ale celor din jur li se par contrafăcute, nerealiste sau alipite unui interes care le este străin, nu le mai investesc pe ale lor în ceilalți pentru că au pierdut încrederea în oameni, nu se mai entuziasmează în fața posibilităților, după ce au fost dezamăgiți de certitudini.

           Ajung seci și goi. Trăiesc cu trupul, dar sufletul e mort sau, în fine, atât de amorțit încât simte la mai puțin de o zecime din capacitate. Încearcă să conserve cât mai bine ceea ce au, deși știu că nu le este suficient și nu îi face fericiți, dar simt că undeva pe drum au pierdut puterea de-a o lua de la capăt, au uitat cum e entuziasmul, curajul de a îmbrățișa noutatea, nu mai găsesc în ei resursele de a redeveni cei de odinioară, deși le e dor de ei înșiși.

          Însă uită că nu poți goli la infinit bateriile sufletești fără să le mai și încarci, că nu poți cheltui din tine în continuu fără să mai și pui la loc câte ceva, că nu poți să te întinzi în toate părțile ca untul pe felia de pâine fără să te subțiezi definitiv. Tuturor acelor oameni le spun: nu renunțați la iubire, pentru că este singurul lucru care pune lumea în mișcare! Dați-vă seama că duceți zilnic bătălia cu viața tocmai datorită iubirii pentru copii, părinți, parteneri de viață, prieteni! Dacă nu i-ați iubi, nu v-ar păsa să faceți atâtea eforturi ca să fie bine. Nu renunțați la singurul lucru care vă umple viețile și care vă ajută să vi le împărtășiți cu ceilalți! Dacă printr-o minune și într-o clipită toate problemele voastre ar dispărea, tot nu ați fi fericiți. Ați fi calmi, mulțumiți, liniștiți, însă fericirea v-ar aduce-o tot iubirea împărtășită de cei care contează pentru voi, sau de cei care ar conta să îi aveți alături, dar pe care sunteți prea obosiți și necăjiți ca să îi mai căutați…

Powered by WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: