SĂ NU-ȚI FIE RUȘINE CĂ L-AI IUBIT

          Se spune că dragostea iartă tot și că e oarbă. Poate de aceea cu femeia îndrăgostită se produce ciudatul fenomen că ea ajunge să se dăruiască bărbatului care i-a intrat în suflet încă dinainte de a avea confirmarea reciprocității. Devine pentru el, în taină, cel mai puternic susținător, îi iartă toate neajunsurile, îi iubește ciudățeniile, îi adoră calitățile. Încearcă să îi vină în întâmpinare oricum i se permite, nu îi refuză mai nimic, își risipește cu nonșalanță timpul pentru nevoile lui, riscă pentru el de bunăvoie, îl aduce pe primul loc în viața ei și îl menține acolo, în mare cinste.

          Îi respectă disparițiile și uneori chiar lipsa de interes, justificându-l prin aceea că nu are încă dreptul să îi ceară nimic, refuză organic orice critică se aduce la adresa lui, îl promovează și îi scuză trecutul, trece cu vederea greșelile pe care le face față de ea, față de alții.  Acceptă cu bucurie tot ce îi oferă el și caută semnele că fericirea ei alături de acel bărbat e doar la un sărut distanță. Îi respectă intimitatea și evită să îi adreseze întrebări incomode, încearcă să suplinească prin intuiție ceea ce el lasă nerostit.

          Sentimentele ei cresc și înfloresc, frumos, firesc, cald și tandru. Nu le mai poate ține doar în ea, îi străpung privirea și zâmbetul ca razele soarelui norii, la răsărit. Știe că el vede și înțelege ce simte ea, nu se retrage și nu o îndepărtează, așa că îl învăluie cu tot cea are mai frumos de dăruit. Stârnește în ea și scoate la suprafață o femeie despre care nici nu credea că se află acolo, pe care acum o descoperă cu uimire, mirându-se și ea de ceea ce el a provocat să se dezlănțuie. Îi place cine a devenit, îi e recunoscătoare pentru asta. Acum, tot ce a mai rămas este ca el să întindă mâna și să o revendice pentru el pe cea pe care o are deja, fără să știe, după ce înainte a primit cu brațele deschise ajutorul ei, încrederea, disponibilitatea, timpul, înțelegerea.

          Când el nu o face și trece suficient timp astfel încât să devină evident că planurile lui de viitor o exclud, apare confuzia. Ea se întreabă dacă nu cumva totul i s-a părut, dacă doar a văzut în comportamentul lui ce și-ar fi dorit să se întâmple și nu ceea ce simțea el cu adevărat. Rememorează ce i-a spus și cum, în ce mod a încurajat-o el să continue, cât de tandru i-a zâmbit și zâmbetele lui de răspuns, frazele ei mai curajoase, încercările evidente de a-l atrage și… ajunge la concluzia că nu i s-a părut.

          Așa că provoacă o clarificare, în felul ei elegant și feminin, pentru că lipsa explicațiilor îi destabilizează liniștea interioară și nu o lasă să tragă concluziile, să finalizeze un capitol din viața ei care deja o obosește, dar în care a investit prea mult ca să îl închidă cu indiferență. Bărbatul respectuos și elegant de până atunci se transformă ca și când n-ar fi fost, devine irascibil, agasat, iritat, refuză categoric trecutul lor, neagă că ceva… orice ar fi fost real, refuză orice implicare și își motivează alegerea descriindu-i ei tot ceea ce ea nu este pentru el, tot ceea ce el caută la femei și nu găsește în ea. Iar ea înțelege și acceptă refuzul, cu care se împăcase de mult, dar nu se poate împăca cu duritatea lui nejustificată și neprovocată.

          Dar pentru că e o femeie care își asumă ceea ce face, fie de bine sau de rău, este dispusă să creadă că cea care a exagerat este ea, i se face rușine de momentele când și-a dezgolit sufletul în fața lui, când i-a așternut lumea ei la picioare, se simte penibilă și deplasată. Cu această convingere în suflet și promițându-și să învețe din greșeala de acum ireparabilă și să nu o mai repete, își linge rănile în tăcere și pune între ei atât de sănătoasa distanță. Deloc surprinzător, acum, după ce i s-a cerut și lui să ofere ceva înapoi, el nu o mai caută. Timpul trece, rănile se închid… luciditatea vine, ca o soră mai mică a înțelepciunii emoționale abia dobândite.

          Vede acum ceea ce dragostea ei oarbă și iertătoare distorsionase atât de crud până atunci. O căutase pentru că îl asculta cu adevărat, atunci când toți ceilalți se dovedeau a fi prea plictisiți de falsele lui probleme.  Avea nevoie de ea ca să îl facă să se simtă bine în compania propriei persoane, când greșelile trecutului îl prindeau din urmă cu implacabila senzație că cei pe care îi dezamăgise cu slăbiciunile lui nu mai erau dispuși să îi acorde alte și alte șanse să se recompenseze, pentru că irosise prea multe până atunci. Îi trebuia admirația ei când toți cei care îl cunoșteau cu adevărat nu se mai lăsau înșelați de măștile cu care el își acoperea caracterul slab și găunos. O folosise ca să îi fie sprijin, îi exploatase calitățile și abilitățile, doar pentru că ea le oferea fără a cere nimic înapoi, iar el nu se dăduse în lături să profite.

          Să nu-ți fie rușine că ai iubit un astfel de om! Să nu-ți fie rușine că sensibilitatea ta îți arată cu precădere frumosul din ceilalți, că poți să ierți ceea ce mulți alții judecă, că ești convinsă de dreptul oricui la o a doua șansă, că ai încredere în abilitatea oamenilor de a se schimba în bine! Să nu te simți naivă că tocmai un astfel de bărbat a stârnit acea femeie frumoasă și deosebită din tine, care până la el îți rămăsese necunoscută, pentru că tu ai câștigat-o pe aceea și te-ai îmbogățit cu ea, deși este un cadou pe care el nu a intenționat niciodată să ți-l facă! Să nu rămâi umilită că i-ai arătat ceea ce simți, căci nimic nu trebuie să fie umil la iubire, iubirea e sâmburele divin din noi și devenim cu atât mai strălucitori cu cât îi putem iubi mai mult pe cei care nu ne merită sentimentele! Iartă-l că nu a fost capabil să înțeleagă toate astea, ia-te pe tine cea îmbogățită și păstrează-te până la următoarea încercare. Nu renunța la a mai încerca, nu renunța la bogăția infinită a dragostei!

Powered by WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: